x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Timiș: Bărbat prins după ce a furat 90.000 de lei dintr-o rulota

Timiș: Bărbat prins după ce a furat 90.000 de lei dintr-o rulota

08 Aug 2017   •   17:55
Timiș: Bărbat prins după ce a furat 90.000 de lei dintr-o rulota

Un bărbat din județul Timiș, suspectat că a sustras în jur de 90.000 de lei dintr-o rulotă și apoi a fugit la mare, fiind prins în Constanța, este cercetat pentru furt calificat."Polițiștii secției Deta, cu sprijinul celor de la Poliția Transporturi Constanța, au identificat un bărbat de 48 de ani, bănuit că ar fi sustras aproximativ 90 de mii de lei și bijuterii dintr-o rulotă", a declarat marți, pentru AGERPRES, Ionuț Bocancea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Potrivit acestuia, fapta a fost comisă pe data de 6 august. Bunurile au fost sustrase din interiorul unui seif, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

"În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cel în cauză urmând a fi prezentat magistraților cu propuneri legale. El va fi cercetat aici, pentru că fapta s-a petrecut pe raza județului Timiș", a precizat Ionuț Bocancea.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: furt rulota