x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Timiş: Migranţi irakieni şi sirieni, opriţi la frontiera cu Serbia

Timiş: Migranţi irakieni şi sirieni, opriţi la frontiera cu Serbia

01 Apr 2017   •   16:30
Timiş: Migranţi irakieni şi sirieni, opriţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Timişoara au depistat, în zona de competenţă a sectoarelor Poliţiei de Frontieră Moraviţa şi Oraviţa, 36 de cetăţeni din Irak şi din Siria, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. 

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara, remis sâmbătă AGERPRES, în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Moraviţa au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma cărora au depistat pe direcţia localităţii de frontieră Lăţunaş două grupuri de nouă, respectiv zece cetăţeni străini, care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării. Ca urmare a faptului că persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. 

"În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că primul grup era format din şase bărbaţi, o femeie şi doi minori, cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 2 şi 45 de ani, iar al doilea grup era format din trei bărbaţi, două femei şi cinci minori, cetăţeni sirieni, având vârste cuprinse între 2 şi 40 de ani", precizează sursa citată. 

Sâmbătă dimineaţa, pe raza aceleiaşi localităţi, au fost depistate de poliţiştii de la Sectorul Oraviţa alte nouă persoane, stabilindu-se că aceştia sunt cetăţeni irakieni, dintre care şapte bărbaţi, o femeie şi un minor, cu vârste cuprinse între 3 şi 45 de ani. 

Toate cele 28 de persoane depistate pe raza localităţii Lăţunaş au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei, precizează comunicatul citat. 

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Caraş-Severin au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Oraviţa, opt cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză - şase bărbaţi, o femeie şi un minor - sunt din Siria şi au vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei. 

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun. AGERPRES

×