x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tractoristul care a provocat accidentul de pe DN 2C, soldat cu 12 răniţi, a fost prins de poliţişti şi dus la audieri

Tractoristul care a provocat accidentul de pe DN 2C, soldat cu 12 răniţi, a fost prins de poliţişti şi dus la audieri

02 Aug 2018   •   23:35
Tractoristul care a provocat accidentul de pe DN 2C, soldat cu 12 răniţi, a fost prins de poliţişti şi dus la audieri

Autorului evenimentului rutier de pe DN 2C, pe raza oraşului Pogoanele, soldat cu rănirea a 12 persoane, dintre care şase grav, este un bărbat în vârstă de 40 de ani, care a fugit de la locul accidentului şi care se afla în stare de ebrietate, acesta fiind ulterior prins de poliţişti şi dus la audieri, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, agentul şef Mihai Drăghiciu.

"Acesta fost depistat joi seara la circa trei ore de la producerea accidentului, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Poliţiei Oraş Pogoanele şi a Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Buzău, fiind condus la audieri. Are aproximativ 40 de ani şi era sub influenţa alcoolului, peste 0,80 mg/l în aer expirat", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, o femeie însărcinată a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la un spital din Capitală.

"Din primele verificări la faţa locului a rezultat că un tractorist nu a acordat prioritate unui microbuz de transport călători în momentul pătrunderii pe DN 2C, din impact microbuzul s-a răsturnat şi a acroşat un autoturism care circula din sens opus. În urma evenimentului a rezultat rănirea a 10 persoane, toate din microbuz, dintre care o femeie însărcinată care a fost preluată cu un elicopter SMURD, iar alte două au primit îngrijiri medicale la faţa locului", a mai declarat sursa citată.

Din primele date oferite de purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, accidentul s-a produs când un tractor s-a angajat în traversarea Drumului Naţional 2C fără să se asigure, moment în care a fost izbit de un microbuz de transport persoane.

În urma impactului, ambele autovehicule s-au răsturnat şi au lovit şi un autoturism care circula regulamentar.

"Iniţial au fost declarate 10 victime, s-a declanşat planul roşu. Sunt şase victime cu traumatisme multiple, la faţa locului au fost dirijate peste şase echipaje de intervenţie", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, slt. George Creţu.

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au anunţat că 12 persoane sunt implicate, zece adulţi şi doi copii. În urma evenimentului a fost activat Planul Roşu de intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise patru ambulanţe SAJ, două ambulante SMURD, o ambulanţă de transport victime multiple din dotarea ISU Buzău şi două autospeciale de stins incendii şi descarcerare şi două echipaje de poliţie. De asemenea, a fost solicitat un elicopter SMURD. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident