x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic blocat pe DN 28, în urma unui accident în care au fost implicate două TIR-uri şi un camion

Trafic blocat pe DN 28, în urma unui accident în care au fost implicate două TIR-uri şi un camion

19 Mar 2019   •   11:32
Trafic blocat pe DN 28, în urma unui accident în care au fost implicate două TIR-uri şi un camion

Mai multe echipaje de poliţie şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi au fost solicitate să intervină pe DN28, pe raza comunei Răducăneni, în urma unui accident în care au fost implicate două TIR-uri şi un camion.

La faţa locului s-au găsit trei victime - o persoană decedată, una încarcerată şi conştientă, iar cea de-a treia a fost scoasă înainte de sosirea echipajelor.

Potrivit reprezentanţilor ISU Iaşi, la faţa locului au fost trimise 24 de cadre militare. Acestea intervin cu o maşină de descarcercare, autospeciale de prim ajutor, SAS, ACPI, ACBRN şi o cisternă de stingere a incendiilor.

"Echipele se deplasează la locul accidentului. Iniţial s-a crezut că unul din TIR-uri este încărcat cu amoniu. De fapt este încărcat cu granule de polietilenă", a declarat pentru AGERPRES Gabriel Covăsneanu, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

Traficul pe DN 28 Albiţa - Iaşi, la kilometrul 111, pe raza localităţii Răducăneni, judeţul Iaşi este blocat.AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident DN28