x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic restricţionat în Capitală sâmbătă şi duminică pentru evenimente sportive şi culturale

Trafic restricţionat în Capitală sâmbătă şi duminică pentru evenimente sportive şi culturale

20 Mai 2017   •   12:05
Trafic restricţionat în Capitală sâmbătă şi duminică pentru evenimente sportive şi culturale
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Brigada Rutieră anunţă mai multe restricţii de circulaţie în Capitală sâmbătă şi duminică, în contextul desfăşurării mai multor evenimente sportive şi culturale. 

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, sâmbătă, în intervalul orar 8,00 - 10,00, se va desfăşura un tur ciclist pe următorul traseu: Fântâna Mioriţa - DN1 - Piaţa Presei Libere - Şoseaua Kiseleff (axul central) - Arcul de Triumf - Şoseaua Kiseleff - Piaţa Victoriei - Bulevardul Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle - Bulevardul Constantin Prezan - Arcul de Triumf - Şoseaua Kiseleff (axul central) - Piaţa Presei Libere - DN1 - Clubul Diplomaţilor. 

* În intervalul orar 7.30 - 13.00 se va desfăşura Crosul Universităţii pe următorul traseu: curtea Facultăţii de Drept - Bulevardul Mihail Kogălniceanu - Splaiul Independenţei - Şoseaua Cotroceni - Bulevardul Iuliu Maniu - Parcare Cora Lujerului. 

* În intervalul 16.00-18.30, se va organiza un spectacol de muzică şi dans pe Bulevardul Gheorghe Magheru, în faţa Teatrului Notarra, traficul urmând a se desfăşura pe banda I de circulaţie de pe Bulevardul Gheorghe Magheru, sensul către Piaţa Romană, între Strada Pictor Arthur Verona şi Strada George Enescu. 

* În intervalul orar 10.50 - 11.30 se va desfăşura evenimentul sportiv "Marşul Primăverii" pe următorul traseu: sediul Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti, Calea Dorobanţi până la intersecţia cu Strada Şcoala Floreasca, retur pe acelaşi traseu, sediul Ambasadei Turciei. 

* În intervalul orar 17.00 - 19.30 se va organiza Marşul Diversităţii, traficul rutier urmând a fi restricţionat pe Şoseaua Kiseleff de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei şi pe străzile care acced în Şoseaua Kiseleff. 

Rută ocolitoare vor fi: Piaţa Arcul de Triumf - Bulevardul Mareşal Constantin Prezan - Piaţa Charles de Gaulle - Bulevardul Aviatorilor - Piaţa Victoriei. 

Tot sâmbătă se va desfăşura o manifestare publică urmată de un marş, după următorul program: 

* 12.00 - 12.30, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei; 

* 12.30 - 14.30, marş pe traseul Piaţa Victoriei - Bulevardul Lascăr Catargiu - Piaţa Romană - Bulevardul Magheru - Bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii - Bd. I.C. Brătianu - Strada Halelor - Splaiul Independenţei - Aleea Dealul Mitropoliei. 

Duminică, se va desfăşura Maratonul de ciclism cross country "Prima Evadare" pe următorul traseu: Aleea Privighetorilor - str. Vadul Moldovei - Pădurea Băneasa - Pădurea Tunari - spatele Aeroportului Otopeni - Moara Vlăsiei - Pădurea Vlădiceasca - Baloteşti - Snagov - Complex Astoria. 

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: Aleea Privighetorilor - între orele 10.00 - 10.10; Strada Vadul Moldovei şi Strada Padina - între orele 10.00 - 10.30. 

Brigada Rutieră roagă pietonii să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă. AGERPRES

×