x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Traficanți prinși în timp ce încercau să vândă cocaină

Traficanți prinși în timp ce încercau să vândă cocaină

15 Iun 2019   •   11:06
Traficanți prinși în timp ce încercau să vândă cocaină

Patru tineri din Băileşti sunt audiaţi de procurorii DIICOT Timişoara, sâmbătă, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă un kilogram de cocaină în Craiova, potrivit unor surse judiciare.

Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca drogurile să provină din încărcătura de o tonă de cocaină revărsată, în primăvară, în Marea Neagră, pe litoralul românesc.

Traficanţii de droguri, care aprovizionau piaţa craioveană a stupefiantelor şi voiau să-şi extindă reţeaua şi în Timişoara, au fost urmăriţi mai mult timp de procurorii DIICOT Timişoara, care au reuşit, în urma unor informaţii, să organizeze flagrantul în Oltenia, destructurând astfel reţeaua mafiotă.

Valoarea estimată a drogurilor este estimată la circa 150 de mii de euro.

Cei patru tineri, care sunt audiaţi la sediul DIICOT Timişoara, sunt acuzaţi de trafic de droguri de mare risc. AGERPRES

×