x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie de Revelion în Capitală. Un bărbat a murit ars de viu într-un incendiu violent

Tragedie de Revelion în Capitală. Un bărbat a murit ars de viu într-un incendiu violent

01 Ian 2018   •   12:05
Tragedie de Revelion în Capitală. Un bărbat a murit ars de viu într-un incendiu violent

Pompierii din Capitală au avut de lucru în noaptea dintre ani. Un bărbat a sfârşit carbonizat după ce locuinţa improvizată în care stătea a luat foc. Câteva zeci de minute mai târziu, salvatorii au fost chemaţi să intervină la magazin de bricolaj din zona Chitila unde ardea acoperişul, scrie Observator

Alarma a fost dată pe strada Ţărmului, chiar de prietenul victimei. Cei doi bărbaţi, oameni ai străzii, îşi improvizaseră o locuinţă pe câmpul din zonă. Se pare că incendiul ar fi pornit de la o sobă defectă. Din păcate, deşi pompierii au ajuns rapid la locul intervenţiei, pentru bărbatul de 50 de ani nu au mai putut face nimic. L-au găsit fără suflare, sub mormanul de lemne arse. Legiştii au ridicat trupul victimei pentru necropsie, în timp ce criminaliştii au deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat. Tot azi-noapte, acoperişul unui magazin de materiale de construcţii din Chitila s-a aprins din senin. Paznicii au fost cei care au sunat la 112 şi au anunţat incendiul. În câteva minute, zona a fost împânzită de autospecialele pompierilor. Cu ajutorul unei autoscări, salvatorii au ajuns pe acoperiş şi au reuşit să stingă rapid flăcările care riscau să se extindă. Se pare că incendiul ar fi pornit de la un lampion lansat la miezul nopţii care s-a oprit pe acoperiş. 

×
Subiecte în articol: incendiu