x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Constanța. Doi copii se zbat între viață și moarte după ce o sobă a explodat

Tragedie în Constanța. Doi copii se zbat între viață și moarte după ce o sobă a explodat

08 Feb 2020   •   08:29
Tragedie în Constanța. Doi copii se zbat între viață și moarte după ce o sobă a explodat

Momente dramatice în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7 spre 8 februarie, pentru o familie din comuna Valul lui Traian, județul Constanța. Doi copii în vârstă de șapte, respectiv 14 ani, se zbat între viață și moarte după ce soba în care încercau să facă focul a explodat, potrivit Antena 3.

 

Victimele au fost transportate deja către București, la Spitalul de Arși. Ambii au arsuri pe căile aeriene și se află în stare gravă. Cei doi copii au fost intubați pentru a fi ajutați să respire.

Copiii au încercat să facă focul în sobă. Au aruncat cu benzină, iar în acel moment soba a explodat. Vecinii spun că acolo ar fi putut să mai fie jar și de aceea a avut loc incidentul.

×