x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Olt. Un Logan a fost strivit de un TIR. Patru tineri au murit

Tragedie în Olt. Un Logan a fost strivit de un TIR. Patru tineri au murit

28 Feb 2020   •   07:50
Tragedie în Olt. Un Logan a fost strivit de un TIR. Patru tineri au murit
Sursa foto: YouTube / Realitatea Oltului

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, au murit, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident produs pe DN65, în județul Olt. Potrivit polițiștilor, o mașină a pătruns pe contrasens și a intrat într-un TIR.

Reprezentanții IPJ Olt au anunțat că accidentul a avut loc pe Drumul Național 65, în afara orașului Balș.

În accident au fost implicate un autoturism și un TIR.

„În urma cercetărilor la locul producerii accidentului, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit faptul că un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65, ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 58 de ani, din orașul Balș”, a transmis Poliția Olt citată de Mediafax.

În urma impactului, patru persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, toate din Slatina, au murit.

Vasile (27 de ani), Marius (23 de ani), Roberto (24 de ani) şi Claudia (20 de ani) se aflau într-un autoturism Dacia Logan şi circulau pe şoseaua care leagă Slatina de Craiova.

La volan se afla tânărul de 24 de ani, iar în dreapta lui era Claudia, iubita lui. Fata, fiica unei asistente medicale, abia împlinise 20 de ani.

Pe bancheta din spate se aflau un băiat de 23 de ani, din Corabia, şi un tânăr de 27 de ani, Vasile, cunoscut de poliţişti ca fiind consumator de etnobotanice.

Bărbatul avea interdicţie să iasa din Slatina, pentru că era condamnat în primă instanţă într-un dosar de ultraj după ce a bătut un jandarm şi un poliţist. 

La un moment dat, din motive încă necunoscute, şoferul Loganului a intrat pe contrasens, unde fost lovit puternic un TIR şi aruncat într-un zid de beton aflat pe marginea drumului. 

 

Șoferul TIR-ului nu consumase alcool și a fost dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 

×
Subiecte în articol: accident