x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale TRAGEDIE in Parcul IOR. Un copil a MURIT

TRAGEDIE in Parcul IOR. Un copil a MURIT

28 Feb 2016   •   22:45
TRAGEDIE in Parcul IOR. Un copil a MURIT
Un copil în vârstă de aproximativ 11 ani a murit, duminică seară, după ce a căzut dintr-un copac, în parcul IOR din Capitală, scrie libertatea.ro. 

Potrivit primelor informații, micuțul se juca atunci când s-a întâmplat tragedia. Membrii echipajelor de salvare sosiți la fața locului au încercat să îl resusciteze, dar, în cele din urmă, au fost nevoiți să declare decesul.

Trupul copilului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în timp ce polițiștii se află în continuare la fața locului și ridică probe pentru a putea stabili în ce împrejurări a avut loc tragedia.
 
 

×