x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Sălaj. Lider PSD, strivit de un tractor. A fost transportat cu elicopterul SMURD la Cluj

Tragedie în Sălaj. Lider PSD, strivit de un tractor. A fost transportat cu elicopterul SMURD la Cluj

26 Ian 2020   •   00:37
Tragedie în Sălaj. Lider PSD, strivit de un tractor. A fost transportat cu elicopterul SMURD la Cluj

Dan Cristian Chiș, fostul şef de cabinet al fostului prefect din Sălaj și preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Sălaj, a fost transportat cu elicopterul SMURD, în stare critică, la Secţia Clinică de Chirurgie Generală I Cluj-Napoca, după ce a fost strivit de un tractor.

Tragedia a avut loc la orele amiezii, pe drumul către localitatea Tusa, potrivit Magazinul salajean. La locul accidentului au intervenit pompierii de la Garda Nușfalău și de la Detașamentul de pompieri Zalău, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj. Victima, în vârstă de aproximativ 35 de ani, a fost scoasă de sub tractor şi nu prezenta funcţii vitale. La fața locului, Serviciul de Ambulaţă Judeţean  Crasna şi Echipajul de Prim Ajutor SMURD Nuşfalău au început manevrele de resuscitare timp de aproape 30 de minute pentru a fi readus la viaţă. Ulterior, bărbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj-Napoca, iar în prezent este internat pe Secţia Terapie Intensivă la Chirurgie 1. Potrivit medicilor, starea lui este în continuare critică. Dan Chiş are 35 de ani, este căsătorit şi are un copil, scrie Adevărul.

 

×