x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ​​​​​​​Tragedie în Tulcea: Un copil de 13 ani s-a înecat în lacul Ciuperca

​​​​​​​Tragedie în Tulcea: Un copil de 13 ani s-a înecat în lacul Ciuperca

11 Aug 2019   •   15:30
​​​​​​​Tragedie în Tulcea: Un copil de 13 ani s-a înecat în lacul Ciuperca

Un copil de 13 ani a murit, duminică după-amiază, înecat în lacul Ciuperca din municipiul Tulcea, iar fratele lui geamăn a fost internat în spital, după un atac de panică, a declarat, pentru AGERPRES, managerul general al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), Dumitru Vâlcu.

Cei doi copii din satul Niculiţel se aflau la scăldat în lacul Ciuperca din municipiul Tulcea, iar unul dintre ei a putut fi salvat de salvamarul de pe lac.

"Unul din cei doi copii gemeni a suferit un atac de panică şi a fost transportat la spital. În cazul celui de-al doilea s-au efectuat toate manevrele de resuscitare", a afirmat managerul general al SJA.

Pentru salvarea celor doi copii au intervenit şi lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au găsit corpul celui de-al doilea copil la aproximativ 10 metri de mal. AGERPRES

×
Subiecte în articol: copil inecat tulcea lacul ciuperca