x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la Braşov: Un copil a fost găsit mort la un loc de joacă din Făgăraş

Tragedie la Braşov: Un copil a fost găsit mort la un loc de joacă din Făgăraş

09 Feb 2020   •   11:51
Tragedie la Braşov: Un copil a fost găsit mort la un loc de joacă din Făgăraş

Poliţiştii din municipiul Făgăraş efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce, sâmbătă seara, un copil în vârstă de 9 ani a fost găsit inconştient într-un loc de joacă din oraş, echipajele medicale sosite la faţa locului constatând decesul acestuia, a informat, duminică, IPJ Braşov.


Conform sursei citate, prezenţa unui copil, în stare de inconştienţă, pe un loc de joacă din municipiu a fost sesizată, în jurul orei 20,30, prin apel la 112.

"La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care, în urma efectuării protocolului de resuscitare, a declarat decesul persoanei. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la serviciul de medicină legală în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzelor reale ale decesului", a precizat IPJ Braşov.

În cauză, poliţiştii din Făgăraş efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, a menţionat sursa citată.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: copil mort loc de joaca brasov