x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la Constanţa: O fetiţă de 11 ani a murit înecată în mare, la Mangalia

Tragedie la Constanţa: O fetiţă de 11 ani a murit înecată în mare, la Mangalia

23 Aug 2018   •   16:42
Tragedie la Constanţa: O fetiţă de 11 ani a murit înecată în mare, la Mangalia

O fetiţă în vârstă de 11 ani a murit înecată în mare, joi după-amiază, la Mangalia, potrivit unei informaţii transmise de purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Claudia Tatarici. 

Conform sursei citate, un echipaj SAJ, ajuns la faţa locului, pe plaja din Mangalia, a declarat decesul după ce salvatorii recuperaseră din valuri corpul fetiţei de 11 ani şi îl aduseseră la mal, într-o zi în care de dimineaţă fusese arborat steagul roşu de interzicere totală a îmbăierii în apa mării, la foişoarele salvamarilor, pe fondul valurilor mari şi curenţilor puternici. 

Conform datelor statistice puse la dispoziţie de Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) Dobrogea, de la data de 1 mai şi până în prezent, salvatorii militari au fost solicitaţi să acorde ajutor, în raza de responsabilitate, pentru 76 de persoane, aflate în pericol de înec, atât în Marea Neagră cât şi în lacuri, heleştee sau Dunăre. Dintre acestea, în 29 de cazuri a fost declarat decesul - 23 decedaţi în urma înecului în Marea Neagră, dintre care 5 copii şi 18 adulţi - majoritatea cazurilor de înec având loc pe fondul nerespectării semnalizării, restricţiilor de înot şi indicaţiilor date de salvamari.

×
Subiecte în articol: fetita inecata mangalia