x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la Harghita ! Un elev de liceu a fost găsit mort, cu o plagă înțepată la inimă

Tragedie la Harghita ! Un elev de liceu a fost găsit mort, cu o plagă înțepată la inimă

23 Sep 2019   •   13:45
Tragedie la Harghita ! Un elev de liceu a fost găsit mort, cu o plagă înțepată la inimă

Un elev în vârstă de 17 ani a fost găsit mort în sala de meditaţii a unui liceu din Miercurea Ciuc, cu o plagă înţepată la nivelul inimii. Medicii de la Serviciul de Ambulanţă spun că ar fi vorba de o sinucidere.

"Când a ajuns acolo, ambulanţa cu medic a constatat că e adevărat că e vorba de o sinucidere, era o plagă înţepată, hemitorace stâng, la nivelul inimii. În sala de meditaţii, era căzut pe spate. Rigiditatea cadaverică era instalată, înseamnă că de câteva ore s-a produs tragedia. Medicul nu a putut decât să constate decesul", a declarat şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard.

Directorul liceului unde s-a produs evenimentul, Magdalena Dumbravă, a declarat că elevul, venit dintr-un sat din judeţul Bacău, era foarte cuminte, introvertit, dar în ultima vreme diriginta sa a constatat că şi-a schimbat comportamentul, motiv pentru care, împreună cu mama copilului, au luat decizia să fie dus la un consilier psihopedagog. Avea probleme de adaptare şi temeri legate de succesul la examenul de bacalaureat, dar nu atât de mari, încât acestea să nu aibă rezolvare.

"Este un caz de suicid, cel puţin atâta pot eu să spun, este o anchetă în curs a procurorilor şi poliţiştilor. Un băiat, elev în clasa a XII-a, foarte cuminte, nu a creat niciun fel de probleme de comportament, acte de indisciplină, un copil deosebit, liniştit care, se pare că în ultimele 2-3 zile, din spusele doamnei diriginte, şi-a schimbat un pic comportamentul. Motiv pentru care, mama copilului, împreună cu doamna dirigintă, l-au dus la un consilier psihopedagog pentru evaluare şi pentru a ne orienta apoi către un specialist în domeniu, să vedem ce se poate face. Se pare că avea nişte probleme de adaptare, cu un an şcolar înainte a locuit cu fratele lui într-un internat în Şumuleu, nu s-a putut adapta, a cerut părinţilor să fie adus în internatul colegiului. Şi, din păcate, nu ştim ce s-a întâmplat astăzi, a lipsit, diriginta a crezut că este la medic, iar la ora două, când doamna pedagog a constatat că nu vine să servească masa, l-a sunat şi era de negăsit. Din discuţiile cu colegii lui de clasă, care au venit imediat, avea nişte temeri în ceea ce priveşte matematica, îi era teamă că nu o să reuşească să performeze şi să susţină, probabil, examenul de bacalaureat, dar nu atât de mari probleme încât să nu fie rezolvate sau să nu putem face noi nimic. Nu ştim, avem senzaţia că parcă nu a avut răbdare deloc să ne putem ocupa şi să rezolvăm această problemă. Nu ne-am dorit-o, era un copil chiar deosebit", a declarat directorul liceului.

IPJ Harghita a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească împrejurările şi cauzele care au dus la această tragedie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sinucidere