x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la un service auto. Un mecanic a fost STRIVIT de maşina la care lucra

Tragedie la un service auto. Un mecanic a fost STRIVIT de maşina la care lucra

20 Ian 2016   •   09:44
Tragedie la un service auto. Un mecanic a fost STRIVIT de maşina la care lucra
Patronul unui service auto din Drobeta Turnu Severin a fost strivit de o maşină la care lucra în timp ce aceasta era ridicată pe o platformă. Bărbatul este în stare extrem de gravă şi a fost dus la spital.
 
Mecanicul în vârstă de 53 de ani, care este şi proprietarul atelierului, lucra sub o maşină când autoturismul s-a prăbuşit şi l-a strivit. Din primele informaţii reiese că omul era singur în service, astfel că a stat acolo aproape 15 minute până l-a găsit cineva şi a sunat la 112.
 
"L-am găsit strivit sub maşină. Este un mecanic auto, lucra sub maşină. S-a defectat cricul, a căzut maşina peste el. L-au scos de sub maşină, nu ştim cât a stat sub ea: 10 – 15 minute. Dacă s-a instalat stopul de 10–15 minute, activitatea cerebrală poate să fie nulă. Sub manevrele de resuscitare şi medicaţie, pulsul s-a reluat. Poate fi o fractură de coloană, pot fi leziuni interne, rămâne de investigat paraclinic", a declarat medicul Valerică Viaşu din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, citat de informatiadeseverin.ro.
 
După zeci de minute de resuscitare, echipajul din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi l-a transportat pe bărbat la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.
 
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinţi au deschis o anchetă, dar au aflat că service-ul nu era autorizat. Bărbatul lucra acasă, fără forme legale.


×
Subiecte în articol: accident