x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale TRAGEDIE pentru fostul comandant al IPJ Brăila. Sotia a murit in accidentul elicopterului SMURD de la Siutghiol, iar mama sa a fost omorâtă într-un accident rutier

TRAGEDIE pentru fostul comandant al IPJ Brăila. Sotia a murit in accidentul elicopterului SMURD de la Siutghiol, iar mama sa a fost omorâtă într-un accident rutier

23 Sep 2016   •   15:00
TRAGEDIE pentru fostul comandant al IPJ Brăila. Sotia a murit in accidentul elicopterului SMURD de la Siutghiol, iar mama sa a fost omorâtă într-un accident rutier
Sursa foto: Obiectiv de Braila

Încă o nenorocire în familia fostului comandant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, plecat între timp la IPJ Constanţa, cms, Mircea Vizitiu. După ce în 2014, şi-a pierdut fosta soţie, mama copilului său, în apele lacului Siutghiol, într-un teribil accident în care a fost implicat un elicopter SMURD, acum acesta a rămas şi fără mamă, informeaza Obiectiv de Braila.

Mama fostului comandant al IPJ Brăila, cms. Mircea Vizitiu, a murit joi, într-un accident de circulaţie produs pe DN23 Brăila - Focşani. Tatăl comisarului Mircea Vizitiu, care se afla în aceeaşi maşină, este internat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila.

Părinţii fostului comandant al IPJ Brăila, ambii în vârstă de 68 de ani, se aflau într-un Logan, care se deplasa spre municipiul Brăila. La volanul maşinii se afla tatăl lui Mircea Vizitiu, care nu se ştie din ce motiv a pierdut controlul maşinii, a derapat şi s-a răsucit pe şosea, ajungând pe contrasens, în faţa unei autoutilitare, cu care s-a ciocnit frontal.

În urma impactului, mama fostului comandant al IPJ Brăila, Rădiţa Vizitiu, a decedat pe loc, iar tatăl comisarului se află în stare gravă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, de unde urmează să fie transferat la un spital din capitală.

Potrivit IPJ Brăila, şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru omor din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Şoferul autoutilitarei circula pe DN 23 – direcţia Brăila Focşani şi s-a angajat în depăşirea unui vehicul oprit pe partea dreaptă a direcţiei sale de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un brăilean de 68 de ani. În urma impactului a rezultat decesul pasagerei din autoturism, soţia şoferului, şi vătămarea corporală a conducătorului auto. Şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culptă şi vătămare corporală din culpă”, a declarat agent şef adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Pe 15 decembrie 2014, pe când se afla la comanda IPJ Brăila, cms. Mircea Vizitiu şi-a pierdut soţia, medicul Laura Vizireanu, după ce un elicopter SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol, de lângă Constanţa.

×
Subiecte în articol: accident