x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Transplantul de cord la primul pacient român cu implant de inimă artificială, finalizat cu succes la Târgu Mureş

Transplantul de cord la primul pacient român cu implant de inimă artificială, finalizat cu succes la Târgu Mureş

11 Feb 2016   •   16:19
 Transplantul de cord la primul pacient român cu implant de inimă artificială, finalizat cu succes la Târgu Mureş

Operaţia de transplantare a unui cord primului pacient român care a avut implantat un dispozitiv de reglare a debitului cardiac a decurs normal, intervenţia durând aproximativ cinci ore, a declarat joi şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu.

Potrivit sursei citate, pacientul transplantat necesită o perioadă mai lungă de recuperare, fiind o operaţie în premieră la nivel naţional.

Cordul a sosit de la Timişoara joi, în jurul orei 10,00, cu un elicopter SMURD, fiind prelevat de la un pacient în vârstă de 24 de ani.

În urmă cu un an, la IUBCvT Târgu Mureş, o echipă condusă de dr. Horaţiu Suciu, asistat de dr. Bojan Biocina din Croaţia şi dr. Peter Branecky din Germania, a efectuat primul implant de reglare a debitului cardiac din România.

La acel moment, inima artificială a fost implantată unui pacient în vârstă de 44 de ani din Suceava, dispozitivul fiind introdus în interiorul ventriculului stâng, iar acesta absoarbe tot sângele din ventricul punând în repaus muşchiul inimii care nu făcea faţă acestei sarcini.

Dr. Suciu spunea că acest tratament modern este un procedeu complementar, vine în ajutorul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă severă, care le oferă şansa de a supravieţui până la efectuarea unui transplant de cord.

Acesta a arătat că există pacienţi care stau de 6-7 ani pe un astfel de dispozitiv şi că, începând din 15 ianuarie 2015, România se aliniază unor standarde internaţionale în tratamentul modern al insuficienţei cardiace.

În Germania, procedura a fost introdusă din anii 2007-2008, iar în Croaţia, în 2008. AGERPRES

×