x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei cetăţeni israelieni, răniţi într-un accident produs pe Valea Oltului

Trei cetăţeni israelieni, răniţi într-un accident produs pe Valea Oltului

12 Apr 2019   •   18:11
Trei cetăţeni israelieni, răniţi într-un accident produs pe Valea Oltului

Trei cetăţeni israelieni au fost răniţi, vineri după-amiază, pe Valea Oltului, după ce şoferul autoturismului în care se aflau a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un parapet de pe marginea drumului, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Accidentul s-a produs pe DN 7, în dreptul localităţii Proieni, din primele date ale poliţiştilor, cauza probabilă a producerii acestuia fiind neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

Potrivit pompierilor, doi dintre răniţi sunt în stare mai gravă, unul având un traumatism la stern iar celălalt, o plagă la cap. Toţi cei trei răniţi au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Traficul rutier în zonă nu a fost blocat, desfăşurându-se în condiţii normale pe ambele sensuri de mers. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident valea oltului