x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei copii din Giurgiu au vandalizat o şcoală din cauza unei jucării. Totul a pornit de la un joc video

Trei copii din Giurgiu au vandalizat o şcoală din cauza unei jucării. Totul a pornit de la un joc video

12 Sep 2019   •   15:49
Trei copii din Giurgiu au vandalizat o şcoală din cauza unei jucării. Totul a pornit de la un joc video
Sursa foto: giurgiupesurse.ro.

Trei copii, de 8, 9 și 10 ani au reuşit să distrugă, în mai puţin de trei ore, o unitate de învăţământ din comuna Clejani, judeţul Giurgiu.
Practic copii au vandalizat cele 5 clase, trei pentru învăţământul primar şi două de grădiniţă, cancelaria, grupul sanitar şi centrala termică, scrie giurgiupesurse.ro.

” Am observat că un geam este deschis şi am zis să intrăm pentru a vedea ce este înăuntru. Ne-am plimbat prin şcoală, când o jucărie a început să cânte. Este aia care anunţă că este ora trei. Am luat-o şi am aruncat-o în cutia cu jucării, nu a încetat zgomotul. Am dat în ea cu un băţ, care a sărit şi l-a lovit pe ăsta mic. Atunci ne-am enervat şi am început să distrugem totul. Am văzut şi într-un joc ceva asemănător, a fost distractiv până am început să obosim”, au spus copiii, potrivit sursei citate.

×
Subiecte în articol: scoala vandalizata copii giurgiu