x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale TULCEA - Aproximativ 150 de copii la Cupa Delta Dunării

TULCEA - Aproximativ 150 de copii la Cupa Delta Dunării

02 Iul 2017   •   15:30
TULCEA - Aproximativ 150 de copii la Cupa Delta Dunării

Aproape 150 de copii au participat, sâmbătă şi duminică, la Tulcea, la cea de-a III-a ediţie a Cupei Delta Dunării la înot, organizată de Clubul Natantibus. 

"Sunt foarte mulţi copii cu vârste de până la 11 ani, foarte motivaţi şi foarte talentaţi. Pe noi ne interesează juniorii şi seniorii. L-am văzut ieri pe Daniel Martin la Campionatul european din Israel care a avut un rezultat foarte bun. E greu de spus câţi din copiii de aici vor ajunge pe podium la un campionat european. Este nevoie de răbdare, muncă şi perseverenţă", a declarat pentru AGERPRES Tamara Costache, prima campioană mondială din istoria înotului românesc, în momentul de faţă antrenoare de înot la CSM Ploieşti. 

Printre participanţii la concurs s-a aflat şi Adelina Bostangiu, prima înotătoare din Tulcea care a urcat pe un podium la un campionat naţional, la categoria de vârstă 11 ani. 

'Prima oară când am fost la un bazin, cred că aveam şase ani, nici nu am intrat în apă. După un an, mi-am depăşit frica de apă şi am învăţat să înot. Anul acesta am obţinut locul 3 la 50 metri bras şi menţiune la 100 metri bras, la Campionatul naţional de la Braşov. Vreau să ajung campioană naţională şi să stabilesc un record", a afirmat Adelina Bostangiu, antrenată de Oana Simion şi Sorin Bălan. 

Cei 147 de participanţi la cea de-a III-a ediţie a Cupei Delta Dunării provin din Constanţa, Galaţi, Ploieşti, Piteşti, Bucureşti şi Tulcea. 

"Numărul mare al participanţilor dovedeşte că Tulcea a început să conteze pentru această lume. De obicei, în această perioadă, antrenorii caută un concurs puternic pentru a-şi testa sportivii şi mă bucur că au ales concursul nostru", a afirmat Sorin Bălan, preşedintele clubului Natantibus. 

Prezent la festivitatea de deschidere a concursului, primarul oraşului Tulcea, Constantin Hogea, a anunţat că intenţionează să promoveze o investiţie pentru realizarea unui bazin de 50 de metri. 

"Faţă de câtă emulaţie a stârnit sportul acesta la Tulcea, încep să cred că trebuie să ne gândim serios să promovăm o investiţie pentru a face un bazin olimpic. Faptul că deja Tulcea confirmă cu o şcoală de nataţie bine pusă la punct, cu rezultate frumoase la competiţiile naţionale, se datorează în primul rând acestei investiţii. Dorinţa, pasiunea şi chiar rezultatele copiilor justifică un asemenea efort", a menţionat primarul Hogea. 

Înfiinţat în anul 2014, clubul Natantibus a fost iniţiat de Sorin Bălan pentru a-i ajuta pe copii să înveţe să înoate. "Am lucrat ca scafandru, iar într-o singură vară am scos din Dunăre 32 de copii înecaţi. Atunci, am decis că trebuie să fac ceva pentru ca cei mici să înveţe să înoate", a afirmat Bălan. 

Primul bazin de înot din oraşul Tulcea a fost construit în perioada 2010-2012, valoarea totală a investiţiei fiind de 5,4 milioane de lei. Obiectivul a fost realizat din fonduri alocate de Guvernul României şi Primăria municipiului Tulcea. Bazinul are o lungime de 25 de metri, iar anul trecut a găzduit primul concurs cu participare internaţională. AGERPRES

×