x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Turiștii din Prahova sfătuiți să nu urce pe traseele spre Bușteni din cauza unui urs

Turiștii din Prahova sfătuiți să nu urce pe traseele spre Bușteni din cauza unui urs

17 Iul 2017   •   19:12
Turiștii din Prahova sfătuiți să nu urce pe traseele spre Bușteni din cauza unui urs

Autorităţile din judeţul Prahova îi sfătuiesc pe turişti să evite să urce pe munte pe traseele din apropierea staţiunii Buşteni de pe Valea Prahovei, în condiţiile în care în pădurile din zonă se află un urs care a fost lovit de un autoturism şi care, rănit fiind, este posibil să devină violent.

Potrivit  http://ziua news animalul a fost lovit de un autoturism, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Buşteni, iar imediat după impact ursul a fugit în pădure, informează un comunicat dat publicităţii luni de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova.

Echipe formate din jandarmi, reprezentanţi ai Ocolului Silvic şi ai Asociaţiei Vânătorilor au căutat în zonă, dar nu au găsit nici ursul şi nici urme de sânge în vegetaţie.În aceste condiţii, turiştii sunt sfătuiţi să nu urce pe munte. ”Recomandăm evitarea traseelor montane din zona acestei localităţi, deoarece există riscul ca, animalul să fie rănit şi implicit să devină violent” precizează sursa citată. 

×
Subiecte în articol: trasee montane urşi