x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un angajat al Teatrului Naţional din Craiova a murit în timpul serviciului

Un angajat al Teatrului Naţional din Craiova a murit în timpul serviciului

07 Iun 2018   •   22:00
Un angajat al Teatrului Naţional din Craiova a murit în timpul serviciului

Un angajat al Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, în vârstă de 51 de ani, a murit joi după-amiază chiar în timpul serviciului, înaintea şedinţei solemne a Consiliului Local Craiova organizată în Sala "Amza Pellea" a teatrului.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.

"Un angajat al Teatrului Naţional din Craiova, în vârsta de 51 de ani, a fost găsit decedat, în incinta teatrului. Nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului, dar conform procedurii s-a deschis un dosar pentru moarte suspecta", au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni cardiace şi ar fi suferit un infarc.. Cazul a fost raportat şi către ITM Dolj, care a deschis o anchetă. AGERPRES

×