x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a fost găsit mort într-o construcţie dezafectată din Brăila

Un bărbat a fost găsit mort într-o construcţie dezafectată din Brăila

21 Feb 2019   •   15:27
Un bărbat a fost găsit mort într-o construcţie dezafectată din Brăila

Un bărbat a fost găsit mort într-o construcţie dezafectată din municipiul Brăila, loc folosit pentru depozitarea gunoaielor, iar poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz, potrivit informaţiilor furnizate, joi, de IPJ Brăila. 

Un bărbat a sunat la 112 şi a sesizat faptul că într-o cameră dezafectată amplasată pe strada Plevna, în spatele blocului 14, se află cadavrul unui bărbat necunoscut. 

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, dar nu a putut fi stabilită identitatea bărbatului. 

"Nu au fost identificate urme de violenţă pe corpul acestuia. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă", arată reprezentanţii IPJ Brăila. AGERPRES

×
Subiecte în articol: barbat mort Braila