x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul IV al unui bloc din Satu Mare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul IV al unui bloc din Satu Mare

18 Iul 2018   •   15:36
Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul IV al unui bloc din Satu Mare

Un bărbat a decedat, miercuri, după ce a căzut de la etajul IV al unui bloc din municipiul Satu Mare, iar doi aparţinători au fost transportaţi la spital cu ambulanţele, în stare de şoc, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Someş", Adriana Pop. 

Iniţial, apelul la 112 indica o persoană căzută pe stradă, dar la faţa locului, ambulanţierii au descoperit că bărbatul de 40 de ani a căzut de la etajul IV. El nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. 

După declararea decesului, două persoane, aparţinătoare ale bărbatului căzut, au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital, fiind în stare de şoc. 

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs evenimentul.

×
Subiecte în articol: barbat decedat satu mare