x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Argeş și-a făcut plantaţie de canabis în solarul din curtea casei

Un bărbat din Argeş și-a făcut plantaţie de canabis în solarul din curtea casei

20 Sep 2019   •   10:45
Un bărbat din Argeş și-a făcut plantaţie de canabis în solarul din curtea casei

Un bărbat de 32 de ani, din localitatea Nucşoara, judeţul Argeş, este anchetat de poliţişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), sub coordonarea procurorilor DIICOT Piteşti, pentru că ar fi cultivat plante de canabis într-un solar din curtea casei, suspectul fiind bănuit de trafic de droguri de risc.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în urma unei percheziţii efectuată joi, la domiciliul suspectului au fost descoperite plante de canabis, fragmente de substanţă vegetală şi unelte despre care poliţiştii apreciază că ar fi putut fi folosite la creşterea plantelor, prepararea, porţionarea şi consumul de droguri.

"Din cercetări s-a stabilit că, în cursul anului, cel în cauză ar fi cultivat în curtea casei sale, într-un solar, mai multe plante din specia canabis. De asemenea, ar fi oferit spre vânzare diverse cantităţi de droguri de risc", se menţionează într-un comunicat al IPJ Argeş
Bărbatul a fost condus la sediul DIICOT Piteşti pentru audieri.

Acţiunea poliţiştilor din cadrul BCCO Piteşti a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, în activităţi fiind angrenaţi şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: bărbat argeş plantaţie de canabis solar