x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Constanţa este căutat în zona Muntele Mic pentru a treia zi consecutiv

Un bărbat din Constanţa este căutat în zona Muntele Mic pentru a treia zi consecutiv

30 Iul 2018   •   14:42
Un bărbat din Constanţa este căutat în zona Muntele Mic pentru a treia zi consecutiv

Un bărbat din Constanţa, de 75 de ani, este căutat, luni după-amiază, pentru a treia zi consecutiv, pe Muntele Mic, de poliţişti, pompieri, jandarmi şi salvamontişti. 

"În data de 28 iulie, la ora 14,00, am fost sesizaţi de lucrători ai Salvamont Caraş-Severin că în staţiunea Muntele Mic se află staţionat, de aproximativ două săptămâni, un autoturism cu număr de Constanţa, fără a fi observate persoane care să îl folosească. Din verificările efectuate a rezultat faptul că autoturismul aparţine unui bărbat de 75 de ani, care figurează ca persoană dispărută, încă din 24 iulie, semnalare introdusă de IPJ Constanţa", a declarat luni, presei, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Adrian Jurjică. 

Încă de sâmbătă, s-a solicitat sprijinul jandarmilor şi al pompierilor, 12 lucrători ai MAI căutându-l pe bărbat, acestora alăturându-li-se şi salvamontişti. S-a constituit o echipă din care face parte şi un câine de urmă, care a verificat autoturismul pe exterior, dar şi zona din apropierea acestuia, fără a fi găsite indicii cu privire la persoana dispărută. Până în prezent au fost verificate unităţile de cazare de pe Muntele Mic, dar persoana căutată nu a fost observată. 

În zonă există şi un grup de motociclişti care practică enduro şi care a parcurs foarte multe trasee, însă nu a fost observată nicio persoană cu semnalmentele celei dispărute. 

"Zona este foarte mare, cu locuri deosebit de accidentate, cu vegetaţie abundentă, iar traseele pot ajunge la mulţi kilometri, greu de acoperit fără indicii suplimentare. Telefonul persoanei dispărute nu este funcţional. Verificăm dacă a fost văzută în locaţii îndepărtate de locul unde am identificat autoturismul", a afirmat Adrian Jurjică. AGERPRES

×
Subiecte în articol: barbat cautat in munti