x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Neamț s-a înecat în lacul de acumulare Izvorul Muntelui

Un bărbat din Neamț s-a înecat în lacul de acumulare Izvorul Muntelui

15 Aug 2018   •   20:38
Un bărbat din Neamț s-a înecat în lacul de acumulare Izvorul Muntelui

Un bărbat în vârstă de 45 ani s-a înecat, astăzi, în lacul de acumulare Izvorul Muntelui, în dreptul satului Chiriţeni din comuna Hangu, au declarat reprezentanţii dispeceratului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

Familia victimei a sunat la 112 şi a solicitat ajutorul, astfel că la faţa locului s-au deplasat nouă subofiţeri ai ISU Neamţ cu două bărci şi o autoambulanţă.

"Victima este un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani şi, din primele informaţii, ar fi intrat după o minge care a ajuns în lac", au declarat reprezentanţii dispeceratului ISU Neamţ.

Potrivit martorilor, bărbatul se afla alături de familie pe marginea lacului unde a petrecut de Ziua Marinei. El a intrat în apă şi a fost luat de curenţii puternici mai ales că adâncimea lacului a crescut foarte mult în urma cantităţilor de precipitaţii mari căzute în ultima perioadă.

Acesta este cel de-al doilea deces înregistrat în ultima lună pe lacul Izvorul Muntelui. AGERPRES

×
Subiecte în articol: barbat inecat neamţ