x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Prahova a fost reţinut după ce şi-a omorât tatăl cu un cuţit

Un bărbat din Prahova a fost reţinut după ce şi-a omorât tatăl cu un cuţit

20 Mar 2019   •   11:01
Un bărbat din Prahova a fost reţinut după ce şi-a omorât tatăl cu un cuţit

Un bărbat de 47 de ani, care şi-a omorât tatăl cu un cuţit, incidentul având loc pe raza localităţii Puchenii Mari, a fost reţinut, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, remis miercuri.

Fapta a avut loc marţi, iar conform unor surse judiciare, suspectul era sub influenţa băuturilor alcoolice.

"Cercetările efectuate în cauză au evidenţiat faptul că (...) pe fondul unui conflict familial mai vechi, S.E.P. a aplicat tatălui său, cu care locuia, două lovituri cu un cuţit în zona gâtului, leziuni care au dus la decesul victimei. (...) Cercetările vor fi continuate în această cauză de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în vederea stabilirii împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei", se menţionează în comunicat.

Bărbatul a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de omor, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: bărbat cutit prahova