x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un biciclist şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit e o maşină

Un biciclist şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit e o maşină

06 Oct 2015   •   14:07
Un biciclist şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit e o maşină

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, care se deplasa cu bicicleta pe raza comunei Plopşoru, a fost accidentat mortal de un şofer din judeţul Dolj, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Lucian Stroe.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

'Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi de către un bărbat de 45 de ani, din comuna Coşoveni, judeţul Dolj, cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu victime pe raza comunei Plopşoru. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că şoferul de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul European 79, în localitatea Olari din comuna Plopşoru, a accidentat mortal un bărbat, de 50 de ani, care se deplasa cu bicicleta', a precizat Lucian Stroe.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

×
Subiecte în articol: biciclist accidentat mortal