x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un cunoscut cântăreț şi fiul său, bătuţi în centrul Craiovei pentru un loc de parcare

Un cunoscut cântăreț şi fiul său, bătuţi în centrul Craiovei pentru un loc de parcare

02 Mai 2017   •   18:53
Un cunoscut cântăreț şi fiul său, bătuţi în centrul Craiovei pentru un loc de parcare
Sursa foto: captura youtube

Interpretul de muzică uşoară Ciri Mayer din Craiova şi fiul acestuia au fost bătuţi marţi după-amiază în centrul Craiovei, într-o altercaţie pe care au avut-o cu doi tineri, generată de neînţelegerea pentru ocuparea unui loc de parcare. 

Între cei doi tineri şi Ciri Mayer a izbucnit un conflict spontan pe motiv că acesta şi-ar fi parcat maşina pe locul pe care Alexandra Napu, de 18 ani din Craiova, şi prietenul acesteia, Vicot Goga, de 30 de ani din Filiaşi, l-ar fi văzut liber pentru a-şi parca ei maşina. Potrivit IPJ Dolj, conflictul a escaladat, de la injurii până la aplicarea de lovituri, motiv pentru care oamenii legii au întocmit dosar penal în acest caz. 

"Este vorba de o altercaţie care a avut loc pe strada A.I. Cuza, în centrul Craiovei, şi care a pornit de la o neînţelegere pe un loc de parcare. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Secţiei 1 Poliţie, iar cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că între acestea a izbucnit un conflict spontan generat de ocuparea unui loc de parcare, care a escaladat de la proferarea de injurii şi cuvinte jignitoare până la aplicarea de lovituri. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de loviri alte violenţe", a declarat, pentru Agerpres, Cătălin Dochia, purtător de cuvânt al IPJ Dolj. 

Potrivit martorilor, cei doi tineri, precum şi mama fetei, care a ajuns la faţa locului, au fost agresivi nu numai cu interpretul Ciri Mayer şi cu fiul acestuia, dar şi cu ziariştii care au filmat incidentul. 

"Mama fetei, care a ajuns la faţa locului, a adresat injurii şi ameninţări cu moartea nu numai domnului Ciri Mayer şi fiului acestuia, ci şi ziariştilor care filmau. Femeia era foarte agresivă", a afirmat unul dintre martori. 

Sursa: www.agerpres.ro 

 

Pumni si picioare pentru un loc de parcare

×
Subiecte în articol: ciri mayer craiova scandal bataie