x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un echipaj SMURD Iași a transportat cu elicopterul o pacientă cu arsuri grave la un spital din Chișinău

Un echipaj SMURD Iași a transportat cu elicopterul o pacientă cu arsuri grave la un spital din Chișinău

08 Sep 2017   •   13:01
Un echipaj SMURD Iași a transportat cu elicopterul o pacientă cu arsuri grave la un spital din Chișinău

Un echipaj SMURD Iaşi a intervenit vineri pentru a transporta cu elicopterul o femeie cu arsuri grave, din raionul Făleşti - Republica Moldova, la un spital din Chişinău, potrivit Dianei Cimpoieşu, coordonatoarea serviciului mobil de urgenţă.

Cimpoieşu a declarat pentru AGERPRES că femeia, în vârstă de 48 de ani, a suferit arsuri grave pe o suprafaţă de 70% din corp în urma unei explozii care a avut loc într-o casă din raionul Făleşti.

"Elicopterul şi echipajul SMURD Iaşi au intervenit pentru a transfera o pacientă la un spital din Chişinău. Pacienta era internată în Spitalul din Făleşti, prezenta arsuri de gradul II şi III pe aproximativ 70% din cop. Au fost afectate zona facială, toracele, mâinile, gamba dreaptă. De asemenea, pacienta a suferit fracturi costale multiple la nivelul hemitoracelui drept, fractură de umăr drept. Deşi se afla în stare gravă, pacienta a fost stabilizată, fără de a suporta complicaţii pe parcursul zborului", a declarat coordonatoarea SMURD Iaşi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: smurd