x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un fals electrician a furat 30.000 de lei din casa unei femei din Hunedoara

Un fals electrician a furat 30.000 de lei din casa unei femei din Hunedoara

18 Mar 2019   •   15:05
Un fals electrician a furat 30.000 de lei din casa unei femei din Hunedoara

O femeie din municipiul Hunedoara a rămas fără 30.000 de lei după ce i-a permis unui fals electrician să intre în locuinţă, sub pretextul unei verificări la instalaţia electrică.

La plecarea bărbatului, păgubita a constatat că i-au dispărut banii din locul în care îşi păstra economiile şi a anunţat poliţia, care a început cercetările în acest caz, a informat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.

"Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că, în data de 14 martie, în jurul orei 13,30, un bărbat s-a prezentat la locuinţa hunedorencei pretinzând că este reprezentant al societăţii furnizoare de servicii de electricitate şi că trebuie să facă verificări în locuinţă. După 'verificările' efectuate chiar în prezenţa proprietarei, în dimineaţa zilei de 15 martie, femeia a observat lipsa a 30.000 de lei, aflaţi într-un dulap, precum şi a actului de identitate, motiv pentru care a sesizat Poliţia", a arătat Niţu.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt.

În atenţia poliţiştilor se mai află un caz cu un mod de operare asemănător, victimă fiind o femeie din Hunedoara care a fost înşelată cu 180 de lei de către un fals reprezentant al societăţii de distribuţie a apei potabile. AGERPRES

×
Subiecte în articol: electrician fals furt hunedoara