x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un incendiu a cuprins 30 de hectare de vegetație la periferia municipiului Deva

Un incendiu a cuprins 30 de hectare de vegetație la periferia municipiului Deva

17 Iul 2015   •   19:48
Un incendiu a cuprins 30 de hectare de vegetație la periferia municipiului Deva
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Aproape 30 de hectare de mirişte au ars vineri după-amiază într-un incendiu produs pe terenul unei ferme agricole situată la periferia municipiului Deva, cantitatea mare de paie şi vântul puternic, care sufla în rafale, favorizând propagarea rapidă a flăcărilor.

La faţa locului au fost mobilizaţi peste 50 de pompieri militari de la detaşamentele din Deva şi Hunedoara, care au acţionat cu cinci maşini speciale pentru stingerea incendiilor, mai ales că focul se manifesta în mai multe locuri de pe mirişte.

'Propagarea necontrolată a incendiului, din cauza vântului care a suflat în zonă, fumul dens şi temperatura ridicată degajată de flăcările care au ajuns şi la câţiva metri înălţime, au făcut ca operaţiunile de stingere să fie deosebit de dificile şi periculoase pentru pompierii implicaţi în intervenţie', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, maior Anemona Doda.

După patru ore de intervenţie, pompierii au reuşit să stingă focul, reuşind să izoleze perimetrul de ardere la resturile vegetale. În acest fel, ei au reuşit să protejeze mai multe locuinţe, utilaje agricole, reţele de înaltă tensiune, culturi de grâu şi un depozit de cartoane şi mase plastice, toate aflate în zonă.

Din primele cercetări ale pompierilor militari a rezultat că incendiul a fost cauzat de utilizarea intenţionată a focului în spaţii deschise.

Administratorul fermei a primit o amendă contravenţională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire la recoltare.

×
Subiecte în articol: incendiu de vegetatie incendiu deva