x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un mort și 2 răniți grav în urma unui accident în localitatea Turtureşti

Un mort și 2 răniți grav în urma unui accident în localitatea Turtureşti

12 Aug 2018   •   11:00
Un mort și 2 răniți grav în urma unui accident în localitatea Turtureşti

O persoană a decedat şi alte două au fost grav rănite după coliziunea între două autoturisme, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe drumul naţional Piatra-Neamţ - Roman, în localitatea Turtureşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. 

"Au fost descarcerate 3 persoane, 2 dintre ele au fost transportate la spital de către un echipaj de prim ajutor de la ISU şi un echipaj de la Ambulanţă. A treia persoană a fost declarată decedată", au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii ISU Neamţ. 

Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism a intrat pe contrasens şi s-a izbit cu maşina de un alt autovehicul care era condus regulamentar, şi al cărui şofer a decedat. 

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili exact cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. AGERPRES

×