x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un nou accident în care sunt implicați militari

Un nou accident în care sunt implicați militari

30 Iun 2017   •   18:53
Un nou accident în care sunt implicați militari

Un microbuz cu jandarmi şi trei maşini au fost implicate, vineri după-amiază, într-un accident pe DN 1, la Nistoreşti, autorităţile informând că nicio persoană nu a fost rănită. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, un microbuz în care se aflau opt jandarmi care plecau în misiune a fost implicat într-un accident pe DN 1, la Nistoreşti, alături de alte trei maşini. 

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, George Duţă, a precizat că niciuna dintre cele 12 persoane care se aflau în cele patru autovehicule nu a fost rănită. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs pe sensul de urcare spre Braşov, pe fondul nepăstrării distanţei în mers. AGERPRES

×