x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un poliţist a fost lovit cu furca în cap după ce a intervenit la scandal dintre cinci bărbaţi

Un poliţist a fost lovit cu furca în cap după ce a intervenit la scandal dintre cinci bărbaţi

11 Aug 2018   •   13:30
Un poliţist a fost lovit cu furca în cap după ce a intervenit la scandal dintre cinci bărbaţi
Sursa foto: stiri3

Un poliţist din localitatea Mărgineni a ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, după ce a fost lovit în cap cu o furcă de un bărbat, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, agentul Robert Costan. 

Potrivit acestuia, poliţistul se afla alături de un coleg la Mărgineni pentru a cerceta o sesizare cu privire la un scandal între cinci bărbaţi, survenit pe fondul unor divergenţe şi al consumului de alcool. 

"Întrucât trei dintre persoanele implicate continuau să fie agresive, lovindu-se reciproc, pentru dispersarea acestora, poliţiştii au folosit spray-ul iritant lacrimogen. Poliţiştii au încătuşat doi dintre cei trei bărbaţi, moment în care cel de-al treilea a lovit cu o furcă pe unul dintre poliţişti, în zona capului, context în care a fost tras un foc de avertisment în plan vertical. La faţa locului au fost suplimentate forţele, fiind solicitată şi intervenţia luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, fiind restabilită ordinea şi liniştea publică", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. 

Cele cinci persoane implicate în scandal au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. 

Trei dintre acestea sunt cercetate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar un bărbat de 35 de ani este cercetat şi pentru ultraj asupra poliţistului. AGERPRES

×