x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tânăr din Iași s-a sinucis, în urma unor discuții cu părinții

Un tânăr din Iași s-a sinucis, în urma unor discuții cu părinții

20 Mar 2016   •   13:32
Un tânăr din Iași s-a sinucis, în urma unor discuții cu părinții

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a murit, duminică, la spital, după ce s-a aruncat de la etajul doi al blocului în care locuia, în urma unor discuţii cu părinţii. 

Înainte de a se arunca în gol, bărbatul a ieşit la fereastră şi a ameninţat că îşi omoară părinţii, potrivit vecinilor. 

Dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD din cadrul Spitalului 'Sf Spiridon' din Iaşi, a declarat jurnaliştilor că bărbatul a suferit multiple traumatisme cu şoc hemoragic, traumatism cranio-cerebral sever, fracturi costale multiple, ruptură de splină. 

"În timpul investigaţiilor medicale, a suferit un stop cardio-respirator", a spus dr. Cimpoeşu. 

Trupul bărbatului a fost trimis la Institutul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. 

Medicii bănuiesc că acesta se afla sub influenţa substanţelor halucinogene. 

 

Sursa: AGERPRES

×