x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Crimă abominabilă la Iași. Un bărbat și-a bătut soția însărcinată până când a omorât fătul

UPDATE Crimă abominabilă la Iași. Un bărbat și-a bătut soția însărcinată până când a omorât fătul

29 Ian 2020   •   16:36
UPDATE Crimă abominabilă la Iași. Un bărbat și-a bătut soția însărcinată până când a omorât fătul

Un bărbat din Pașcani și-a bătut crunt soția, însărcinată în șapte luni, până când aceasta a pierdut copilul nenăscut. Nechita Sfecliș are 37 de ani și înainte de altercație consumase băuturi alcoolice, potrivit bzi.ro.

Tragedia s-a produs pe 7 noiembrie 2019, iar împotriva acestuia i s-a deschis dosar pentru omor calificat și riscă 25 de ani de închisoare. 

”În fapt, s-a reţinut că, pe data de 07.11.2019, în jurul orei 18.00, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, inculpatul, în vârstă de 37 ani, a iniţiat un atac asupra soţiei sale, însărcinată în luna a VIII-a, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii peste faţă, cap şi peste corp, precum şi cel puţin şase lovituri cu picioarele în abdomen, ceea ce i-a cauzat nenumărate leziuni – echimoze, tumefacţii, plăgi – la nivelul feţei şi capului, membrelor superioare, abdomenului, coapselor, gambei şi genunchilor, fractură de piramidă nazală, luxaţie de cot stâng, dar a şi declanşat naşterea fătului mort, din cauza hemoperitoneului, consecinţă a plăgii hepatice, toate acestea fiind leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie persoanei vătămate”’, se arată în rechizitoriu.

Procurorul criminalist a apreciat că intenţia de a ucide a rezultat din multiplele lovituri aplicate şi intensitatea lor, dar şi din atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei.

Din cercetări a rezultat că bărbatul şi-a abandonat soţia, care sângera puternic, fără a-i acorda ajutor şi fără a cere ajutor pentru ea. Mai mult, el i-a spus că singura variantă ar fi fost păstrarea secretului agresiunii şi convieţuirea în continuare, intervenţia unei ambulanţe fiind solicitată după aproximativ şapte ore.

AGERPRES

 

 

 

×
Subiecte în articol: avort copil mort bataie alcool