x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Urmărire ca în filme pe Marea Neagră, în apropiere de Costinești. Focuri de armă, marinari răniți și o navă scufundată

Urmărire ca în filme pe Marea Neagră, în apropiere de Costinești. Focuri de armă, marinari răniți și o navă scufundată

21 Mai 2019   •   07:59
Urmărire ca în filme pe Marea Neagră, în apropiere de Costinești. Focuri de armă, marinari răniți și o navă scufundată

Trei nave ale Poliţiei de Frontieră Române şi un avion de supraveghere au întreprins luni o operaţiune de identificare, urmărire şi stopare a unui pescador turcesc surprins la braconat de peşte pe Marea Neagră, la o distanţă de 52 de mile marine est de Costineşti, informează un comunicat de presă transmis de Gărzii de Coastă.

Potrivit sursei citate, luni dimineaţă, la ora 6,50, pe timpul desfăşurării misiunilor de supraveghere şi control în Marea Neagră cu ajutorul sistemului SCOMAR, a fost observată, la aproximativ 52 de mile marine est de localitatea Costineşti, o ambarcaţiune al cărei echipaj alcătuit din opt marinari era suspectat că pescuia ilegal în zona economică exclusivă a României.



Imediat, nava MAI 2112 a plecat în urmărirea ambarcaţiunii, identificată ulterior ca fiind pescadorul "Baba Şenol", ce arbora pavilionul Turciei şi pentru că echipajul nu s-a supus somaţiilor pentru a permite operaţiunea de abordare şi control, conform procedurilor legale, poliţiştii de frontieră au folosit toate mijloacele de stabilire a legăturii cu nava suspectă.

"Întrucât echipajul pescadorului turcesc nu s-a conformat somaţiilor, s-a folosit gradual armamentul de la bordul navei, fiind efectuat foc de avertisment în condiţiile legii iar în sprijinul navei MAI 2112 au fost dislocate alte două ambarcaţiuni din cadrul Grupului de Nave Mangalia şi în jurul orei 14,40 s-a reuşit oprirea pescadorului turcesc", precizează Garda de Coastă.

După abordaj, echipajul pescadorului a fost transferat la bordul unei nave a Gărzii de Coastă, unde trei dintre marinarii turci, care prezentau plăgi superficiale, provocate de ricoşeul gloanţelor la contactul cu suprafaţa apei, au primit primul ajutor medical, aceştia fiind transportaţi ulterior la spital, în afara oricărui pericol, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

"De asemenea, pe fondul supraîncărcării cu unelte de pescuit şi peşte, precum şi a manevrelor bruşte efectuate de marinari pentru a evita abordarea de către navele Gărzii de Coastă, structura pescadorului turcesc a suferit daune, ceea ce a dus la scufundarea lui", se subliniază în comunicat.

Poliţiştii de frontieră constănţeni vor efectua cercetări sub coordonarea procurorului învestit în cauză, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, faţă de marinari, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Pe timpul desfăşurării operaţiunii, Garda de Coastă a beneficiat de sprijinul aerian al unei aeronave multirol, aflată în Operaţiunea Maritimă Comună privind combaterea migraţiei ilegale, braconajului piscicol şi poluării maritime, desfăşurată pe Marea Neagră sub egida Frontex (Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă), împreună cu EFCA (Agenţia Europeană de Control al Pescuitului) şi EMSA (Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă). AGERPRES

×