x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Urmasul lui Nichita la Primaria Iasi a fost ales presedinte al PSD Iasi in unanimitate

Urmasul lui Nichita la Primaria Iasi a fost ales presedinte al PSD Iasi in unanimitate

de Cristinel C. Popa    |    25 Sep 2015   •   18:12
Urmasul lui Nichita la Primaria Iasi a fost ales presedinte al PSD Iasi in unanimitate

Mihai Chirica, primarul interimar al Iasiului si dupa cate arata primele rezultate, succesorul anchetatului Nichita, a fost ales la sefia organizatieI Iasi a PSD cu un procent zdrobitor: 99,02 %. Fostul presedinte devine astfel noul presedinte. Aceasta este situatia la organizatia municipala PSD Iasi, in cadrul careia au fost aseara alegeri. De altfel acesta a fost si singurul candidat. Asadar, Mihai Chirica si-a recastigat mandatul cu un procent cum nu s-a mai intalnit de pe timpul lui Ceausescu. Alegerile nu au fost insa lipsite de incidente si chiar de suparari, reusita finala a fost celebrata de toata lumea la un restaurant select din Iasi. Conferinta municipala a PSD de joi seara a semanat cu o sedinta din anii '80. Nicio critica, ci doar cuvinte de lauda. Cu toate acestea, nu au lipsit situatiile tensionate, in conditiile in care listele de candidati, pentru biroul municipal, de exemplu, s-a schimbat chiar inainte de vot. Si plictiseala s-a instalat la intrunirea organizata la Casa de Cultura a Studentilor. Pentru ca discursurile au fost multe si lungi, mai multi delegati au plecat. Cand a venit vorba de votare, mai erau doar 307 delegati din cei 360 prezenti, in conditiile in care, in total, fusesera convocati 462. Cei ramasi in sala au votat secret, dar nu pe buletine de vot, ci pe "mandatele de vot", de fapt niste pliante. Si asta dupa ce chiar candidatul ii asigurase ca, potrivit statutului formatiunii, erau necesare buletine de vot. “Pentru un singur candidat trebuie sa facem totusi buletine de vot”, a spus candidatul Mihai Chirica. Rezultatul votului nu a mirat prea tare, tinand cont de discursurile elogioase si de numarul celor ramasi in sala. “Pentru functia de presedinte al organizatiei a fost un singur candidat. Comisia a constatat urmatoarele: numarul de voturi exprimate - 307, numarul de voturi valabil exprimate - 306. Numarul de voturi nule - unul. Candidatul a obtinut un numar de voturi valabil exprimate dupa cum urmeaza: Mihai Chirica - 304 voturi pentru si 2 voturi impotriva si un vot anulat. Se declara castigator al alegerilor dl Mihai Chirica”, a precizat deputatul PSD Sorin Iacoban.

Cat despre rezultate, castigatorul Mihai Chirica le-a apreciat ca fiind un pas spre o noua social- democratie. “E un moment important in viata Partidului Social-Democrat. Nu sunt cuvinte mari, chiar asa este, social-democratia are o orientare totala dinspre est spre vest. Veti afla in perioada urmatoare ce inseamna cu adevarat social-democratie. Suntem, din cei 3.700 de membri, peste 2.700 suntem intelectuali. Iar in Biroul local, din cei 155 de membri in forma lui extinsa, sunt 127 de persoane care au studii superioare. Acest lucru arata ca ne indreptam acolo unde a izvorat social-democratia la un moment dat, din intelctualitate, din oameni care se gandeau si la cei din jurul lor”, a spus presedintele organizatiei municipale PSD Iasi, Mihai Chirica. Au urmat alte alegeri pentru membrii biroului municipal, pentru comitetul executiv, dar si pentru delegatii ce vor fi prezenti la conferinta judeteana de pe 3 octombrie. Plictiseala a devenit din ce in ce mai mare, asa ca multi dintre cei prezenti, inclusiv dintre cei aflati pe scena, isi omorau timpul uitandu-se pe telefon. Aceleasi rezultate ale alegerilor a dat nastere si la declaratii surprinzatoare. Primarul din Schitu Duca, social-democrat cu vechi state de plata, a explicat ca el este alaturi de Chirica pentru ca... iubeste teii.“Tin minte acei tei, m-am plimbat de multe ori prin fata Primariei Iasi, mi-i doresc. Si atunci sunt si eu alaturi de un om isi doreste bine pentru oameni. Asta ma face ca astazi sa fiu alaturi de Mihai Chirica la Iasi”, a spus primarul comunei Schitu Dica, Mihai Mihalache. La randul sau, Chirica a tinut sa spuna de ce anume este poza presedintelui Klaus Iohannis pe frontispiciul PSD, asta dupa ce deputatul Sorin Iacoban a avut o reactie critica la adresa sefului statului. “Din respect pentru ca este presedintele statului roman si pentru ca dintr-o competitie electorala a castigat. Si trebuie sa ne respectam aceste simboluri ale statului roman, indiferent daca ele sunt rezultatul propriei noastre munci sau munca altora. Pentru aceasta forma de respect, cred ca reusim si noi sa ne castigam respectful”, a mai spus Chirica. Mihai Chirica care a anuntat ca va candida si la alegerile de pe 3 octombrie, pentru functia de presedinte al filialei judetene PSD Iasi. 

×
Subiecte în articol: psd iasi