x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vâlcea: Cinci kilograme de substanță suspectă, posibil mercur, găsite la o ghenă de gunoi din Râmnicu Vâlcea

Vâlcea: Cinci kilograme de substanță suspectă, posibil mercur, găsite la o ghenă de gunoi din Râmnicu Vâlcea

28 Oct 2018   •   12:57
Vâlcea: Cinci kilograme de substanță suspectă, posibil mercur, găsite la o ghenă de gunoi din Râmnicu Vâlcea

Aproximativ cinci kilograme de substanţă ce pare a fi mercur au fost găsite, duminică dimineaţa, la o ghenă de gunoi din cartierul 1 Mai din Râmnicu Vâlcea, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. 

O persoană din zonă a sesizat prin 112 că dintr-un tomberon curge un lichid suspect, la faţa locului ajungând atât poliţiştii de la Biroul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, cât şi pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. 

Zona a fost imediat izolată, iar substanţa a fost colectată într-un recipient de către angajaţii de la ISU care l-au predat apoi poliţiştilor pentru a stabili dacă este sau nu vorba despre mercur. 

În acest caz s-a deschis şi un dosar penal, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu.

AGERPRES

×