x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui: Mamă şi fiică, studente în acelaşi timp la Medicină

Vaslui: Mamă şi fiică, studente în acelaşi timp la Medicină

25 Aug 2016   •   18:59
 Vaslui: Mamă şi fiică, studente în acelaşi timp la Medicină

O femeie în vârstă de 45 de ani din Vaslui a fost admisă vara aceasta la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, odată cu fiica sa, care a absolvit anul acesta liceul. Atât mama, cât şi fiica au intrat cu medii peste 9.00, pe locurile la buget.

Irina Corozel a reuşit să obţină media 9.48, iar fiica sa, Bianca - media 9.10. Asistent medical de profesie, Irina Corozel susţine că experienţa profesională, acumulată în anii în care a profesat în anestezie şi terapie intensivă şi medicină legală, au ajutat-o la admitere.

'Când fiica mea mi-a spus că vrea să studieze medicina, m-am gândit că şi visul meu de a urma această facultate poate deveni realitate. Am învăţat împreună, ne-am susţinut', a declarat Irina Corozel.

Soţul Irinei Corozel, fost ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, a lucrat în Franţa, iar ulterior a devenit ataşat al Ministerului Afacerilor Interne pe lângă Ambasada României de la Ottawa. El a plecat din România împreună cu soţia şi fiica, însă în 2014, familia a luat decizia ca Bianca să revină la Vaslui pentru a se reacomoda cu sistemul de educaţie din România şi pentru a susţine examenul de Bacalaureat în ţară.

AGERPRES

×