x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui: Un băiat de 14 ani, găsit mort într-o râpă, la șase zile de la dispariție

Vaslui: Un băiat de 14 ani, găsit mort într-o râpă, la șase zile de la dispariție

02 Mar 2020   •   22:36
Vaslui: Un băiat de 14 ani, găsit mort într-o râpă, la șase zile de la dispariție

Un băiat de 14 ani din comuna vasluiană Dimitrie Cantemir a fost găsit mort, luni după-amiază, într-o râpă din comuna Oteleni. Procurorii fac cercetări în acest dosar pentru infracțiunea de omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băiatul de 14 ani a fost dat dispărut pe 25 februarie. Polițiștii au fost anunțați că a plecat de acasă și nu s-a mai întors. De atunci, a fost căutat de autorități.

„La data dispariției, minorul purta un hanorac de culoare neagră și pantaloni de culoare albastră. Era încălțat cu o pereche pantofi sport roșii”, precizau reprezentații IPJ Vaslui pe 26 februarie.

Tânărul a fost găsit, potrivit unor surse, luni seară, în comuna Oțeleni, într-o râpă, la aproximativ 10 kilometri de casă.

Dosarul a fost preluat de Procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, care fac cercetări într-un dosar de omor.

MEDIAFAX

×
Subiecte în articol: băiat găsit mort