x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Veste BUNA pentru bucuresteni. Metrorex anunţă că redeschide traficul rutier în zona Eroilor de la ora 16.00

Veste BUNA pentru bucuresteni. Metrorex anunţă că redeschide traficul rutier în zona Eroilor de la ora 16.00

21 Mar 2016   •   14:38
Veste BUNA pentru bucuresteni. Metrorex anunţă că redeschide traficul rutier în zona Eroilor de la ora 16.00

Metrorex, compania care administrează metroul din Capitală, anunţă că redeschide începând de luni, de la ora 16.00, traficul rutier pentru maşini sub 3,5 tone şi pentru transportul în comun în zona Eroilor, între Splaiul Independenţei şi Facultatea de Medicină Carol Davila, pe bulevardul Eroilor şi bulevardul Eroii Sanitari, după ce circulaţia a fost întreruptă în data de 12 decembrie 2015 din cauza surpării carosabilului.

Circulaţia rutieră va fi deschisă pentru transportul în comun şi pentru autovehiculele cu sarcina pe osie mai mică de 3.5 tone, între Splaiul Independenţei şi Facultatea de Medicină Carol Davila, pe bd. Eroilor şi bd. Eroii Sanitari, potrivit unui comunicat la regiei.

Metrorex spune că au fost întreprinse toate demersurile astfel încât lucrările să fie finalizate înaintea termenului prevăzut în graficul acţiunilor de punere în siguranţă a zonei care prevedea ca dată finală de execuţie 22 martie 2016.

De asemenea, Metrorex a solicitat ca în perioada în care circulaţia de pe Bd. Eroilor este restricţionată, să se execute o altă lucrare, respectiv accesul care subtraversează Bd. Eroilor, acces care oricum ar fi necesitat o întrerupere a traficului în această zonă timp de trei luni (perioadă prevazută în proiect şi programată conform graficului general al lucrărilor pentru luna mai 2016), lucru care s-a şi realizat.

Lucrările dispuse prin documentaţiile tehnice de consolidare, de refacerea sistemului rutier şi a trotuarelor, de iluminat public, marcaje şi semaforizare, pentru redarea traficului rutier pe bd. Eroii Sanitari, au fost executate şi se poate redeschide circulaţia în zonă, spune regia.

Restricţiile de circulaţie în zona Eroilor, au fost impuse după ce s-a surpat terenul în urma lucrărilor la noua magistrală de metrou.

Utilajul care fora tunelul la Magistrala 5 de metrou Eroilor-Drumul Taberei a spart un puţ mare de apă. Pământul s-a surpat în două locuri: în faţă la Restaurnatul Derby, pe o suprafaţă de 30 mp, şi în intersecţia Bd. Eroilor cu Bd. Eroii Sanitari, tot pe o suprafaţă de 30 mp.

Totul s-a petrecut la începutul lunii decembrie 2015, iar circulaţia a fost închisă până la lucrările de remediere.

 

News.ro

×
Subiecte în articol: metrou bulevardul eroilor