x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 1.796 de solicitări făcute la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov

1.796 de solicitări făcute la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov

01 Iul 2017   •   14:30
1.796 de solicitări făcute la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov

Un număr de 1.796 de solicitări au fost făcute la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, de vineri dimineaţă până sâmbătă la ora 13,00, fără creşteri faţă de o zi obişnuită, a declarat pentru AGERPRES managerul instituţiei, Alis Grasu. 

"De ieri dimineaţă până sâmbătă în jurul orei 13,30, 1.796 de persoane au avut avut nevoie de ambulanţă în Bucureşti şi Ilfov, dintre acestea 921 de persoane au prezentat urgenţe de cod roşu şi galben. Dintre persoanele care au prezentat urgenţe, 227 se aflau în loc public. Dintre ele, 42 de persoane au prezentat lipotimii şi 32 de persoane au prezentat sincope. Suntem la nivelul unei zile obişnuite. Nu este o creştere a numărului de solicitări faţă de zilele anterioare", a afirmat Alis Grasu. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineaţă o atenţionare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pentru 16 judeţe şi o alta Cod galben pentru alte şase judeţe, valabilă vineri între orele 10,00 - 21,00. 

De asemenea, ANM a emis o atenţionare Cod roşu de temperaturi extreme şi disconfort termic pentru 19 judeţe şi municipiul Bucureşti, valabilă sâmbătă, între orele 10,00 - 21,00 

ANM a emis şi sâmbătă o serie de avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de furtuni, averse, dar şi valori termice ridicate, valabile în majoritatea regiunilor ţării, începând din această seară şi până luni, la ora 23,00. 

ANM precizează că, în intervalul menţionat, pe arii extinse în sud şi în sud-est valorile termice vor caracteriza în continuare o noapte tropicală, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade, iar disconfortul termic va fi încă ridicat. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: canicula ambulanta alis grasu