x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 156 de români au revenit din Italia, cu o cursă TAROM

156 de români au revenit din Italia, cu o cursă TAROM

21 Mai 2020   •   18:01
156 de români au revenit din Italia, cu o cursă TAROM

156 de români din Italia au revenit joi în ţară, cu o cursă specială TAROM. De asemenea, cu aceeaşi cursă aeriană, pe ruta Bucureşti - Roma, a fost facilitată şi repatrierea pentru 132 cetăţeni italieni care se aflau pe teritoriul României, scrie Antena 3.

”În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate cu titlu temporar şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii de miercuri, 20 mai, au revenit în siguranţă în ţară 156 de cetăţeni români şi doi cetăţeni străini cu rezidenţă în România care se aflau pe teritoriul Republicii Italiene, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne”, a transmis, joi, MAE într-un comunicat.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta Bucureşti-Roma-Bucureşti a mai precizat MAE. 

×
Subiecte în articol: italia tarom repatriere