x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 160 de ani de la Unirea Principatelor Române

160 de ani de la Unirea Principatelor Române

24 Ian 2019   •   08:38
160 de ani de la Unirea Principatelor Române

Împlinirea a 160 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române este sărbătorită în Capitală și în mai multe orașe ale țării prin mai multe ceremonii militare și religioase.

Îm București, Ministerul Apărării Naționale organizează o ceremoni la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei Române. La Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” se va desfășura o manifestare care va include reconstituiri istorico-militare și două expoziții care conțin obiecte personale ale colonelului AL.I.Cuza.

În timpul ceremoniei de la monumentul domnitorului din Iași vor survola zona mai multe aeronave IAR-99 ȘOIM și eliocoptere IAR-330 SOCAT.

Piața Unirii din Focșani va găzdui un moment artistic care se va încheia cu o retragere de torțe.

Forțele Navale Române participă la ceremoniile organizate în Piața Ovidiu din Constanța, la Complexul monumental din Piața Republicii din Mangalia, în Piața Independeție la Monumentul Domnitorului ALI.Cuza din Brăila, în Piața Tricolorului din Tulcea și la Monumentul Eroilor din Babadag.

×
Subiecte în articol: Unirea Principatelor Române