x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 2 Mai - Ziua Naţionala a Tineretului. Ce ministru spune că: "Astăzi trebuie să ne simţim de două ori mai tineri"

2 Mai - Ziua Naţionala a Tineretului. Ce ministru spune că: "Astăzi trebuie să ne simţim de două ori mai tineri"

02 Mai 2013   •   12:29
2 Mai - Ziua Naţionala a Tineretului. Ce ministru spune că: "Astăzi trebuie să ne simţim de două ori mai tineri"

"Pentru a fi cu adevărat în spiritul zilei tineretului, astăzi trebuie să ne simţim de două ori mai tineri, de două ori mai entuziaşti şi să sărbătorim împreună această zi specială, în aer liber, în parcuri, în Bucureşti, la Costineşti şi oriunde românii se simt tineri. "La mulţi ani" tineri români!", afirmă ministrul Daniel Constantin într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.

Ziua de 2 mai a fost instituită ca Zi Naţională a Tineretului în anul 2004.


"2 mai este ziua naţionala a tineretului, instituită ca urmare a unui proiect legislativ susţinut la acea vreme de toate formaţiunile politice parlamentare. Ziua tineretului se sărbătoreşte peste tot în lume, dar la date diferite, însă există şi o zi internaţională a tineretului, care este pe 12 august", spune Daniel Constantin.

În anul 2004, 15 deputaţi reprezentând toate formaţiunile politice parlamentare au iniţiat proiectul legislativ privind Ziua Naţională a Tineretului. În octombrie 2004, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, aceasta fiind şi Cameră decisivă. Astfel, conform Legii nr. 425/28 octombrie 2004, ziua de 2 mai a devenit ''Ziua Naţională a Tineretului''.

×