x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 20 de ani de şcoală de jurnalism

20 de ani de şcoală de jurnalism

de Ionela Gavriliu    |    19 Ian 2010   •   00:00
20 de ani de şcoală de jurnalism
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional



Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti (UB) a primit azi "Ordinul Cultural" în grad de cavaler, "pentru contribuţia la valorile democratice", după cum a declarat consilierul prezidenţial Alexandru Gussi, cel care a înmânat distincţia.

Totodată, decanul facultăţii Mihai Coman a fost decorat cu ordinul Serviciul Credincios. "Misiunea unei facultăţi nu e să facă vedete, ci să scoată profesionişti", a declarat decanul. "Preşedintele României respectă instituţia mass media din această ţară. Relaţia lui cu presa trebuie văzută prin schimbarea raportului între putere şi mass media în 2004-2005, de exemplu, nu prin prisma unor incidente nesemnificative între preşedinte şi unii jurnalişti", a subliniat consilierul Gussi.  
Tot la 20 de ani de şcoală românească de jurnalism facultatea de profil din cadrul UB a fost acreditată internaţional, ca fiind pe locul trei în topul celor mai bune facultăţi francofone din lume.

×
Subiecte în articol: mass-media